Dar în harul lui Dumnezeu există nădejde. Ghidul de studiu de față explică natura mâniei, explicând circumstanțele în care ea este dreaptă și bună, și cele în care devine păcătoasă, aceasta din urmă dăunând relațiilor cu Dumnezeu și cu ceilalți, și trebuind identificată și tratată prompt.
Autorul folosește metafora unui râu ce se poate revărsa și poate inunda zonele adiacente albiei sale naturale, dacă nu este controlată și, plecând de la această metaforă, aduce argumente biblice care arată că mânia păcătoasă poate fi învinsă, și aceasta nu prin puterile omului, ci prin puterea lui Dumnezeu, prin Evanghelie și lucrarea Duhului Sfânt. De asemenea, el prezintă și pașii practici în omorârea păcatului mâniei.
Acest ghid de studiu face parte din seria Mentorat.
Wes Pastor este fondatorul și președintele NETS Center for Church Planting and Revitalization. NETS a fost înființată în anul 2000 de Christ Memorial Church, pe care Wes a plantat-o în 1992 lângă Burlington, Vermont, și pe care a păstorit-o timp de peste 30 de ani. Wes și soția sa, Sue, au cinci copii căsătoriți și 18 nepoți.