Sufletul lumii

· Humanitas SA
Ebook
275
Pages

About this ebook

Traducere de Andreea Eșanu

 

Sufletul lumii, una dintre ultimele cărți ale marelui filozof britanic, este socotită o capodoperă prin bogăția și limpezimea argumentelor. Roger Scruton își propune să doboare două tipuri de reducționism al paradigmei scientiste: mai întâi, religia nu este doar o explicație alternativă a lumii, în concurență cu cea rațională, și apoi, ea nu se reduce la un set de fenomene de resortul sociologiei sau al psihologiei evoluționiste. Astfel, căutarea lui Dumnezeu, în sensul vizat de Scruton, nu are nimic în comun cu soluțiile iluzorii și deja stereotipe la problemele vieții actuale, ci trebuie înțeleasă mai curând drept căutarea sufletului dacă nu pierdut, cel puțin primejduit al lumii zilelor noastre. Un suflet care se ascunde și în același timp se revelează în „lumea trăită“: aceea a emoției artistice, a sacrului, a nevoii de dăruire și sacrificiu, într-un cuvânt, a raportului autentic cu noi înșine și cu semenii noștri.

 

„În nici una dintre operele anterioare Roger Scruton nu și-a împletit atât de bine cugetările despre estetică, personalitate, politică și religie… O carte care prin bogăția, amploarea și frumusețea ei poate fi socotită drept una dintre cele mai bune scrieri ale sale.“ — SPENCER CASE, National Review Online

 

„Citindu-l pe Scruton, te delectezi cu claritatea și sobrietatea stilului său și, totodată, te simți condus de un ghid care nu se teme de îndoieli și incertitudini.“ — LAURA KEYNES, Standpoint

Traducere de Andreea Eșanu Sufletul lumii, una dintre ultimele cărți ale marelui filozof britanic, este socotită o capodoperă prin bogăția și limpezimea argumentelor. Roger Scruton își propune să doboare două tipuri de reducționism al paradigmei scientiste: mai întâi, religia nu este doar o exp...

Rate this ebook

Tell us what you think.

Reading information

Smartphones and tablets
Install the Google Play Books app for Android and iPad/iPhone. It syncs automatically with your account and allows you to read online or offline wherever you are.
Laptops and computers
You can listen to audiobooks purchased on Google Play using your computer's web browser.
eReaders and other devices
To read on e-ink devices like Kobo eReaders, you'll need to download a file and transfer it to your device. Follow the detailed Help Center instructions to transfer the files to supported eReaders.