– PUBLISHERS WEEKLY
O carte plină de sfaturile și de înțelepciunea atemporală cu care ne-a obișnuit Napoleon Hill în bestsellerurile sale.
– GOODREADS.COM
NAPOLEON HILL (1883–1970) este unul dintre părinții literaturii motivaționale americane și se numără printre cele mai sonore nume ale genului. A migrat de la jurnalism la drept, a lucrat pentru Andrew Carnegie și a evoluat rapid din punct de vedere profesional, ajungând consilier al unor importanți oameni de afaceri și lideri în diverse domenii, personalităţi precum Woodrow Wilson, Franklin D. Roosevelt, Mahatma Gandhi, Thomas Edison, Henry Ford.
Hill a fost preocupat de rolul pe care îl îndeplinesc convingerile personale ale individului în atingerea succesului. La îndemnul lui Andrew Carnegie, cercetările pe care autorul le-a desfășurat în calitate de reporter au fost fructificate prin formularea „filozofiei împlinirii“. Ea a fost reluată în multe dintre cărţile lui Hill, cu scopul de a dezvălui modalitatea prin care orice om poate parcurge firesc pașii spre împlinire, atât în plan material, cât și spiritual. Ideile lui Napoleon Hill rămân până astăzi fundamentale pentru domeniul dezvoltării personale.
Cea mai cunoscută lucrare a lui Napoleon Hill, Think & Grow Rich (tradusă la Curtea Veche Publishing cu titlul De la idee la bani), se numără printre cele mai bine vândute cărţi ale tuturor timpurilor. A fost publicată pentru prima dată în martie 1937 și și-a păstrat statutul de bestseller chiar și după mai bine de 80 de ani de la publicare – după cum a consemnat publicaţia BusinessWeek –, devenind emblematică pentru domeniul literaturii motivaţionale.
MICHAEL J. RITT JR. (1931–2019) a fost director executiv, secretar și trezorier al Napoleon Hill Foundation. A lucrat cot la cot cu Napoleon Hill, fiindu-i 10 ani asistent personal, și apoi a fost, timp de peste 40 de ani, colaboratorul apropiat al lui W. Clement Stone.