Un conte neîmblânzit

· Grup Editorial Litera
5 reviews
Ebook
272
Pages

About this ebook

SERIA „MIRESE NEASTÂMPĂRATE”
Lady Alexandra Hobbs, fiica ducelui de Huntley, și-a dorit să se mărite cu Lord Owen Monroe din prima clipă în care l-a văzut, pe vremea când avea numai 15 ani. Însă el este pe cale să se logodească cu Lady Lavinia, o tânără răsfățată și veșnic nemulțumită, nimeni alta decât sora mai mare a inocentei Lady Alexandra. Și nu există cale de întoarcere, întrucât părinții celor doi au ajuns la o înțelegere în privința căsătoriei dintre Owen și Lavinia – o alianță avantajoasă pentru renumele și averea ambelor familii.
Lord Owen Monroe preferă băutura, jocurile de noroc și femeile de o moralitate îndoielnică, fiind bine-cunoscut în rândurile aristocrației drept un libertin cu reputația pătată. Dar Owen află că nu va mai primi nici un ban de la tatăl lui până când nu se logodește cu Lady Lavinia. Disperat din cauza temperamentului dificil al acesteia, acceptă ajutorul surorii ei mai mici pentru a intra mai ușor în grațiile celei care urmează să îi devină soție. În schimb, el promite să o ajute pe Lady Alexandra să își facă un debut glorios în înalta societate, pentru a-l putea cuceri pe tânărul de care pretindea că era îndrăgostită.
Oare când adevăratele intenții ale Alexandrei vor ieși la iveală, târgul lor va duce la reproșuri amarnice sau la o poveste de dragoste care va sfida așteptările tuturor?
SERIA „MIRESE NEASTÂMPĂRATE” Lady Alexandra Hobbs, fiica ducelui de Huntley, și-a dorit să se mărite cu Lord Owen Monroe din prima clipă în care l-a văzut, pe vremea când avea numai 15 ani. Însă el este pe cale să se logodească cu Lady Lavinia, o tânără răsfățată și veșnic nemulțumită, nimeni alt...

Discover more

Ratings and reviews

5 reviews

Rate this ebook

Tell us what you think.

Reading information

Smartphones and tablets
Install the Google Play Books app for Android and iPad/iPhone. It syncs automatically with your account and allows you to read online or offline wherever you are.
Laptops and computers
You can listen to audiobooks purchased on Google Play using your computer's web browser.
eReaders and other devices
To read on e-ink devices like Kobo eReaders, you'll need to download a file and transfer it to your device. Follow the detailed Help Center instructions to transfer the files to supported eReaders.