Un râu lung și luminos

· Corint Books
Ebook
451
Pages

About this ebook

Două surori străbat aceleași străzi, deși viețile lor sunt cum nu se poate mai diferite.

Apoi, una dintre ele dispare.

Într-un cartier din Philadelphia zguduit de criza opiaceelor, două surori odinioară de nedespărțit se trezesc de părțile opuse ale baricadei. Una dintre ele, Kacey, trăiește pe străzi, dependentă de droguri. Cealaltă, Mickey, străbate cartierul cu mașina de patrulă a poliției. Nu-și mai vorbesc, iar autoritățile nu cunosc nimic despre relația dintre ele, însă Mickey n-a încetat niciodată să-și facă griji pentru sora ei mai mică.

Apoi, Kacey dispare brusc, iar întâmplarea coincide cu un bizar lanț de crime săvârșite în cartierul lui Mickey. Riscându-și slujba de polițistă și, poate, chiar și bunăstarea fiului ei de patru ani, Mickey devine periculos de obsedată de găsirea făptașului – și a surorii ei – înainte de a fi prea târziu.

Alternând misterul din prezent cu povestea copilăriei și a adolescenței celor două surori, Liz Moore creează o operă care are darul să te țină tot timpul în suspans, dar și să te impresioneze. Un râu lung și luminos îmbină cea mai înaltă formă de ficțiune polițistă cu intimitatea emoțională a unei drame familiale de neuitat, oferind cititorilor o poveste deopotrivă antrenantă și sensibilă despre indestructibila legătură dintre familie și destin.

„Gillham este un povestitor pasionat, iar Annelies ne oferă o imagine convingătoare despre absurditatea vieții după ieșirea din lagăr… Un roman care o readuce în atenția lumii pe Anne Frank este cât se poate de bine-venit.” USA TODAY

„Un veritabil tur de forță.” HISTORICAL NOVELS SOCIETY

ISBN ebook: 9786060882190

Două surori străbat aceleași străzi, deși viețile lor sunt cum nu se poate mai diferite. Apoi, una dintre ele dispare. Într-un cartier din Philadelphia zguduit de criza opiaceelor, două surori odinioară de nedespărțit se trezesc de părțile opuse ale baricadei. Una dintre ele, Kacey, trăiește pe s...

Discover more

About the author

LIZ MOORE este autoarea apreciatelor romane The Words of Every Song, Heft și The Unseen World. După publicarea primei sale cărți, Liz a obținut un masterat în ficțiune de la Hunter College.

Locuiește în Philadelphia, predă scriere creativă la Temple University și este laureată a Medici Book Club Prize, Philadelphia’s Athenaeum Literary Award și Rome Prize in Literature.

LIZ MOORE este autoarea apreciatelor romane The Words of Every Song, Heft și The Unseen World. După publicarea primei sale cărți, Liz a obținut un masterat în ficțiune de la Hunter College. Locuiește în Philadelphia, predă scriere creativă la Temple University și este laureată a Medici Book Club ...

Rate this ebook

Tell us what you think.

Reading information

Smartphones and tablets
Install the Google Play Books app for Android and iPad/iPhone. It syncs automatically with your account and allows you to read online or offline wherever you are.
Laptops and computers
You can listen to audiobooks purchased on Google Play using your computer's web browser.
eReaders and other devices
To read on e-ink devices like Kobo eReaders, you'll need to download a file and transfer it to your device. Follow the detailed Help Center instructions to transfer the files to supported eReaders.