Valsul florilor

· Humanitas Fiction
電子書籍
232
ページ

この電子書籍について

Nouă povestiri, dintre cele mai frumoase creații literare ale lui Yasunari Kawabata, traduse pentru prima dată în limba română.

Valsul florilor este povestea emoţionantă a pasiunii obsesive pentru dans. Hoshie, Suzuko şi Nanjō au crescut în spiritul sacrificării personale în numele unui scop mai înalt, cel artistic. Personajele povestirii sunt prinse ca într-un dans al vieţii, uneori hieratic şi spectaculos, alteori morbid şi frizând pierderea lucidităţii, pentru ca, la final, disciplina de fier a acestei arte, reflectate asupra personalităţii fiecăruia, să-şi spună cuvântul. Având frumuseţea echivocă şi enigmatică a stampelor lui Hiroshige, maestrul peisajului nipon, Un şir de copaci dezvăluie, dincolo de metafora inexplicabilei desfrunziri a unor arbori de ginkgo, drama din sânul unei familii. Prima zăpadă pe Fuji relatează întâlnirea dureroasă a unui cuplu despărţit de mult, care a trecut, separat, prin tragedia celui de-al Doilea Război Mondial, dar şi printr-o serie de drame personale. Tăcerea, una dintre cele mai acute proze ale volumului, e o poveste-în-poveste, despre pasiunea pentru scris şi consecinţele, uneori dramatice, ale acesteia, iar Norii de dimineaţă surprinde dragostea unei eleve pentru profesoara sa de literatură japoneză. Povestirile din volum au, în ciuda dimensiunilor reduse, calităţile stilistice ale unor capodopere, în care fiecare cuvânt are forţa de a evoca un întreg univers.

 

Nouă povestiri, dintre cele mai frumoase creații literare ale lui Yasunari Kawabata, traduse pentru prima dată în limba română. Valsul florilor este povestea emoţionantă a pasiunii obsesive pentru dans. Hoshie, Suzuko şi Nanjō au crescut în spiritul sacrificării personale în numele unui scop mai...

もっと見る

この電子書籍を評価する

ご感想をお聞かせください。

読書情報

スマートフォンとタブレット
Android や iPad / iPhone 用の Google Play ブックス アプリをインストールしてください。このアプリがアカウントと自動的に同期するため、どこでもオンラインやオフラインで読むことができます。
ノートパソコンとデスクトップ パソコン
Google Play で購入したオーディブックは、パソコンのウェブブラウザで再生できます。
電子書籍リーダーなどのデバイス
Kobo 電子書籍リーダーなどの E Ink デバイスで読むには、ファイルをダウンロードしてデバイスに転送する必要があります。サポートされている電子書籍リーダーにファイルを転送する方法について詳しくは、ヘルプセンターをご覧ください。