Povestea numarului Pi

· Humanitas SA
電子書
150
頁數

關於這本電子書

Traducere de Liviu Ornea

Nici un alt număr n-a dobândit celebritatea (matematică și nu numai) de care se bucură numărul π, raportul dintre circumferința unui cerc și diametrul lui. Urmărindu-i destinul încă din antichitatea egipteană și mesopotamiană, Pietro Greco ajunge să refacă, la nivelul evoluției con­ceptelor, o bună parte din istoria matematicii, în care apar personaje marcante: Arhimede, Newton, Euler, Cantor. Și, în același timp, autorul surprinde cu finețe poezia de care se înconjoară acest număr care de milenii ne stimulează imaginația.

„Natura tocmai dezvăluită a raportului dintre circumferinţă şi diametru pare înconjurată de o aură filozofică, iar aceasta ridică imediat constanta la nivelul unui parametru fundamental al universului şi al cercetării raţionale a realităţii. În plus, ne obligă să formulăm o serie de întrebări: care e natura acestui număr? Există cu adevărat ceva profund în constanta asta?“ –PIETRO GRECO


Traducere de Liviu Ornea Nici un alt număr n-a dobândit celebritatea (matematică și nu numai) de care se bucură numărul π, raportul dintre circumferința unui cerc și diametrul lui. Urmărindu-i destinul încă din antichitatea egipteană și mesopotamiană, Pietro Greco ajunge să refacă, la nivelul evo...

探索更多

為這本電子書評分

請分享你的寶貴意見。

閱讀資訊

智能手機和平板電腦
請安裝 Android 版和 iPad/iPhone 版「Google Play 圖書」應用程式。這個應用程式會自動與你的帳戶保持同步,讓你隨時隨地上網或離線閱讀。
手提電腦和電腦
你可以使用電腦的網絡瀏覽器聆聽在 Google Play 上購買的有聲書。
電子書閱讀器及其他裝置
如要在 Kobo 等電子墨水裝置上閱覽書籍,你需要下載檔案並傳輸到你的裝置。請按照說明中心的詳細指示,將檔案傳輸到支援的電子書閱讀器。