N-are stofă de iubit

· Grup Editorial Litera
53 reviews
Ebook
272
Pages

About this ebook

La început, vecinul meu Deacon m-a enervat. Sigur, era frumușel și prietenos. Dar pereții apartamentelor noastre sunt subțiri, așa că îl auzeam ori de câte ori aducea vreo femeie acasă. Iar eu sunt o mamă singură cu un bebeluș, așa că nu prea mă simțeam în largul meu.

Mi-a venit și mie rândul, însă. Într-o seară, când fetița mea nu se mai oprea din plâns, domnul cel etern amorezat mi-a bătut la ușă. Spre surprinderea mea, când i-a auzit vocea, Sunny a încetat să mai plângă și i-a adormit în brațe.


Ne-am împrietenit, mi-a adus cafele, am stat la povești, dar conversațiile noastre au devenit din ce în ce mai profunde și ne-am apropiat tot mai mult. Până când am depășit o limită, iar prietenia noastră s-a transformat în altceva.


N-am avut de lucru și m-am îndrăgostit de bărbatul cel mai nepotrivit pentru mine, despre care spuneam mereu că „n-are stofă de iubit“. Și atunci, de ce oare tot ce îmi doresc este să fiu eu cea care îi va schimba felul de a privi lucrurile?



Am simțit pasiunea din cuvintele ei și m-a făcut să iubesc povestea mult mai mult. Pentru mine, e o carte de cinci stele. The Book Avenue



Dacă sunteți în căutarea unei povești romantice despre prietenie care se transformă în dragoste, cu toate emoțiile de rigoare, aceasta este cea pe care o doriți. Miss Petite Brunette Blog

La început, vecinul meu Deacon m-a enervat. Sigur, era frumușel și prietenos. Dar pereții apartamentelor noastre sunt subțiri, așa că îl auzeam ori de câte ori aducea vreo femeie acasă. Iar eu sunt o mamă singură cu un bebeluș, așa că nu prea mă simțeam în largul meu. Mi-a venit și mie rândul, în...

Discover more

Ratings and reviews

53 reviews
Irina Pelciuc
September 17, 2024
este o poveste de viață ,ași fii dorit să o citesc până la capăt ..mulțumesc
Did you find this helpful?
ANA STANCIU
October 24, 2026
Superba carte cu de toate!Recomand!
Did you find this helpful?
andreea snaidar
August 17, 2021
Captivantă și emoționantă! 😀
Did you find this helpful?

Rate this ebook

Tell us what you think.

Reading information

Smartphones and tablets
Install the Google Play Books app for Android and iPad/iPhone. It syncs automatically with your account and allows you to read online or offline wherever you are.
Laptops and computers
You can listen to audiobooks purchased on Google Play using your computer's web browser.
eReaders and other devices
To read on e-ink devices like Kobo eReaders, you'll need to download a file and transfer it to your device. Follow the detailed Help Center instructions to transfer the files to supported eReaders.