Numarul 2

· Humanitas Fiction
电子书
255
页

关于此电子书

Traducere și note de Iuliana Glăvan

 

În anul 1999 începeau audițiile pentru rolul lui Harry Potter, iar cel care urma să fie ales avea să devină celebru în întreaga lume. Sute de actori au fost audiați. În cele din urmă, au rămas doar doi. Acest roman spune povestea celui care nu a fost ales.

 

Martin Hill se naște în 1989 la Londra. Este fiul unei jurnaliste franceze, Jeanne, și al unui decorator de platou, John, un inventator ciudat. După despărțirea părinților își împarte viața între Londra și Paris. Întâmplător, în timp ce-și însoțește tatăl pe platoul de filmare, Martin este remarcat de producătorul care lucrează la primul film din seria Harry Potter. Este invitat să dea o audiție pentrul rol, trece de mai multe selecții, deja se vede interpretându-l pe vărjitorul care, de altfel, îi pare că-i seamănă, dar la final concurentul său se dovedește mai convingător. Toate speranțele pe care Martin le-a avut se prăbușesc și acum se simte mereu confruntat cu triumful omniprezent al rivalului său. Cum să se recupereze după acest eșec, în condițiile în care aventurile tânărului vrăjitor și adaptările lor cinematografice se succed cu atât de mult succes și îl asaltează din toate părțile? Cum să scape de senzația că viața i-a fost furată? Cum să trăiască după ce a fost atât de aproape de succes? O fantezie melancolică străbate acest roman, surprinzând cu precizie și ușurință dezorientarea unui tânăr care se confruntă în mod constant cu ceea ce ar fi putut trăi.

Traducere și note de Iuliana Glăvan În anul 1999 începeau audițiile pentru rolul lui Harry Potter, iar cel care urma să fie ales avea să devină celebru în întreaga lume. Sute de actori au fost audiați. În cele din urmă, au rămas doar doi. Acest roman spune povestea celui care nu a fost ales. ...

探索更多

为此电子书评分

欢迎向我们提供反馈意见。

如何阅读

智能手机和平板电脑
只要安装 Android 和 iPad/iPhone 版的 Google Play 图书应用,不仅应用内容会自动与您的账号同步,还能让您随时随地在线或离线阅览图书。
笔记本电脑和台式机
您可以使用计算机的网络浏览器聆听您在 Google Play 购买的有声读物。
电子阅读器和其他设备
如果要在 Kobo 电子阅读器等电子墨水屏设备上阅读,您需要下载一个文件,并将其传输到相应设备上。若要将文件传输到受支持的电子阅读器上,请按帮助中心内的详细说明操作。