Viitorul ACUM: Un plan pentru viața pe care ți-o dorești

Editura NICULESCU
Ebook
26
Pages

About this ebook

„Îi studiez pe oamenii de succes de mai bine de douăzeci de ani. Ceea ce am observat mereu de-a lungul timpului este faptul că succesul porneşte de la un plan. Michael Hyatt şi Daniel Harkavy ne arată, în această carte, cum să creăm un plan pentru vieţile noastre, astfel încât să avem parte de succesul pe care ni-l dorim.”

DARREN HARDY,

autorul bestsellerului The Compound Effect

şi editorul revistei Success

 

 

„Un ghid extrem de practic şi necesar pentru orice adult care s-a îndepărtat de felul în care crede că ar trebui trăită viaţa. Am beneficiat de pe urma acestei abordări întreaga mea existenţă.”

PATRICK LENCIONI,

preşedintele The Table Group

şi autorul cărţii Avantajul

 

 

„Viitorul acum este mai mult decât o carte, este o hartă care te ajută să ajungi din punctul în care te afli acum la destinaţie.”

JON GORDON,

autorul bestsellerului Autobuzul energiei

 

 

„Dacă pui în aplicare chiar şi zece procente din sfaturile pe care le conţine această carte, viaţa ta se va schimba pentru totdeauna.”

CHRIS GUILLEBEAU,

autorul bestsellerului Startup de 100$

 

 

„Planurile şi scopurile reprezintă mecanica a ceea ce vei învăţa din Viitorul acum. Ideile autorilor te vor face să iei măsuri, iar asta este tot ceea ce contează.”

CHRIS BROGAN,

autorul bestsellerului Insider

„Îi studiez pe oamenii de succes de mai bine de douăzeci de ani. Ceea ce am observat mereu de-a lungul timpului este faptul că succesul porneşte de la un plan. Michael Hyatt şi Daniel Harkavy ne arată, în această carte, cum să creăm un plan pentru vieţile noastre, astfel încât să avem parte de su...

Rate this ebook

Tell us what you think.

Reading information

Smartphones and tablets
Install the Google Play Books app for Android and iPad/iPhone. It syncs automatically with your account and allows you to read online or offline wherever you are.
Laptops and computers
You can listen to audiobooks purchased on Google Play using your computer's web browser.
eReaders and other devices
To read on e-ink devices like Kobo eReaders, you'll need to download a file and transfer it to your device. Follow the detailed Help Center instructions to transfer the files to supported eReaders.