Legendele Egiptului antic

· Curtea Veche Publishing
Llibre electrònic
184
Pàgines

Sobre aquest llibre

O serie de povestioare cu parfum de legendă și cu un dram de veridicitate istorică, pe care citindu-le, poţi întrezări crâmpeie din felul în care se trăia pe timpurile îndepărtate ale faraonilor Egiptului antic, de la obiceiuri şi credinţe până la viaţa de zi cu zi.

Povești care ne zugrăvesc acel trecut îndepărtat, care ne oferă și ne arată crâmpeie ispititoare și fermecătoare din acea lume pierdută a Egiptului antic.

– Roger Lancelyn Green

Ritmul povestirii îl poartă pe cititor ca într-o lectică veche de mii de ani, printre chipurile și priveliștile unei culturi antice de o frumusețe copleșitoare.

– Editor

Eu sunt Khepera la răsărit, Ra la amiază și Turn la asfințit, a spus Ra cel Strălucit, și, de îndată ce a rostit acestea, iată, s-a prefăcut în soarele ce se ivește în zori, urcând pe bolta cerească și ascunzându-se la apus. Iar aceasta a fost ziua dintâi a lumii.

– din povestea „Ra și fiii săi“

Zei şi zeiţe, înalţi funcţionari sau simpli târgoveţi, prinţi şi prinţese, creaturi monstruoase din adâncurile lumii ori din înalturile cerurilor – pe toate le vei găsi în paginile acestei cărţi.


Începând cu facerea lumii de către Ra cel Strălucit şi continuând cu popularea pământului de către urmaşii lui, de la Isis şi Osiris şi până în vremurile de stăpânire ale unor mari faraoni, precum Khufu, Ramses şi chiar Tutankhamon, lectura te va purta prin oraşe şi aşezări străvechi şi îți va dezvălui originea unora dintre marile minuni ale lumii antice, printre care Piramidele din Giza şi Sfinxul.

O serie de povestioare cu parfum de legendă și cu un dram de veridicitate istorică, pe care citindu-le, poţi întrezări crâmpeie din felul în care se trăia pe timpurile îndepărtate ale faraonilor Egiptului antic, de la obiceiuri şi credinţe până la viaţa de zi cu zi. Povești care ne zugrăvesc acel...

Sobre l'autor

Roger Lancelyn Green (1918–1987) a fost un biograf și romancier britanic. Provenit dintr-o familie înstărită, care i-a oferit o educație aleasă, și-a descoperit pasiunea pentru lectură și mitologie încă din copilărie, când își petrecea mare parte din zi în bogata bibliotecă a conacului în care locuia.

A avut de-a lungul timpului mai multe ocupații, printre care actor, bibliotecar și profesor. Face parte din generația lui J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis (pe care l-a încurajat să își publice scrierile), alături de care a activat în clubul literar Inklings de la Oxford. Cărțile sale au influențat operele mai multor scriitori contemporani celebri, precum Neil Gaiman și David Almond.

Lancelyn Green a repovestit, printre altele, miturile Greciei antice și ale Egiptului antic, saga nordicilor și aventurile lui Robin Hood. I-a venit ideea de a adapta legendele bravilor Cavaleri ai Mesei Rotunde într-un moment în care nu existau versiuni pe înțelesul copiilor, iar după apariția ei, în 1953, cartea a fost bestseller mai bine de un deceniu.


Roger Lancelyn Green (1918–1987) a fost un biograf și romancier britanic. Provenit dintr-o familie înstărită, care i-a oferit o educație aleasă, și-a descoperit pasiunea pentru lectură și mitologie încă din copilărie, când își petrecea mare parte din zi în bogata bibliotecă a conacului în care lo...

Puntua aquest llibre electrònic

Dona'ns la teva opinió.

Informació de lectura

Telèfons intel·ligents i tauletes
Instal·la l'aplicació Google Play Llibres per a Android i per a iPad i iPhone. Aquesta aplicació se sincronitza automàticament amb el compte i et permet llegir llibres en línia o sense connexió a qualsevol lloc.
Ordinadors portàtils i ordinadors de taula
Pots escoltar els audiollibres que has comprat a Google Play amb el navegador web de l'ordinador.
Lectors de llibres electrònics i altres dispositius
Per llegir en dispositius de tinta electrònica, com ara lectors de llibres electrònics Kobo, hauràs de baixar un fitxer i transferir-lo al dispositiu. Segueix les instruccions detallades del Centre d'ajuda per transferir els fitxers a lectors de llibres electrònics compatibles.