Karma norocului

·
· Ideea Europeană - eBookuri.ro
1 recenzija
E-knjiga
144
str.

O ovoj e-knjizi

Nu există, probabil, om în această lume, care să nu fi raţionat măcar o dată la veşnicele întrebări de funcţionare a lumii. Dualitatea lumii, această veşnică luptă dintre Bine şi Rău, Adevărul care se risipeşte, triumfarea mitică a Dreptăţii…De câte ori, fiecare dintre noi, a zis cu voce tare sau în gând fraze sacramentale, ca de exemplu: „La ce bun îmi trebuie mie asta?”, „E nedrept!”.

De câte ori am auzit întâmplări teribile, am fost martori ai unor adevărate tragedii şi am înţeles lesne că pedepsele cereşti nu pogoară asupra oamenilor chiar pe nemeritate.

Cu ce a greşit un copil de cinci ani care suferă de leucemie sau un tânăr care a călcat pe o mină?

Cu ce au greşit cei trei sute de pasageri ai avionului care s-a izbit de stâncile unui munte?

Cum se explică miile de morţi absurde survenite dintr-odată şi fără niciun motiv?

Am auzit doar şi am considerat dintotdeauna că pentru toate se plăteşte însutit, că mai devreme sau mai târziu binele va triumfa asupra răului şi că lumea, prin natura sa, este armonioasă.

Aşa să fie oare?

Nu există, probabil, om în această lume, care să nu fi raţionat măcar o dată la veşnicele întrebări de funcţionare a lumii. Dualitatea lumii, această veşnică luptă dintre Bine şi Rău, Adevărul care se risipeşte, triumfarea mitică a Dreptăţii…De câte ori, fiecare dintre noi, a zis cu voce tare sau...

Ocjene i recenzije

1 recenzija

O autoru

Am Tal – Publicist foarte activ. Autor al unor studii privind menţinerea sănătăţii şi karma norocului.

San Way – Publicist foarte activ. Autor al unor studii privind menţinerea sănătăţii şi karma norocului.

Am Tal – Publicist foarte activ. Autor al unor studii privind menţinerea sănătăţii şi karma norocului. San Way – Publicist foarte activ. Autor al unor studii privind menţinerea sănătăţii şi karma norocului.

Ocijenite ovu e-knjigu

Recite nam što mislite.

Informacije o čitanju

Pametni telefoni i tableti
Instalirajte aplikaciju Google Play knjige za Android i iPad/iPhone. Automatski se sinkronizira s vašim računom i omogućuje vam da čitate online ili offline gdje god bili.
Prijenosna i stolna računala
Audioknjige kupljene na Google Playu možete slušati pomoću web-preglednika na računalu.
Elektronički čitači i ostali uređaji
Za čitanje na uređajima s elektroničkom tintom, kao što su Kobo e-čitači, trebate preuzeti datoteku i prenijeti je na svoj uređaj. Slijedite detaljne upute u centru za pomoć za prijenos datoteka na podržane e-čitače.