Jocul

·
· Editura Stylished
31 atsauksme
E-grāmata
112
Lappuses

Par šo e-grāmatu

Vrei să fii Stăpâna mea?

Dar tu vrei să fii Sclavul meu?"

Dintr-o simplă discuție care a degenerat în ceva mai mult decât credeau, jocul lor discret și pervers a evoluat peste așteptări, iar ei s-au pierdut… unul în celălalt.

Cu o carieră de invidiat, Lara împreună cu prietenii săi își dezvoltă o afacere care va avea succes pe plan îndelungat. Cu toate acestea, ea nu crede în puterea dragostei. Asta până când Andrew, prietenul la care nu se aștepta, îi propune un joc camuflat plin de seducție și condimentat cu propuneri indecente și unice. Toate acestea pentru a o face să-și piardă controlul absolut pe care ea susține mereu că-l deține.

Încăpățânați din fire, fiecare dintre concurenți vor încerca prin diferite mijloace să câștige provocarea și a-și arăta triumful față de victimă. Însă tot ce vor reuși să facă va fi să se amăgească reciproc.

Șase zile durează provocarea în care se vor aventura cei doi, la fiecare douăzeci și patru de ore își vor schimba pozițiile. El stăpânul ei, ea sclava lui. Până într-un punct în care unul dintre ei va ceda. Oare cine va fi?

Vrei să fii Stăpâna mea? Dar tu vrei să fii Sclavul meu?" Dintr-o simplă discuție care a degenerat în ceva mai mult decât credeau, jocul lor discret și pervers a evoluat peste așteptări, iar ei s-au pierdut… unul în celălalt. Cu o carieră de invidiat, Lara împreună cu prietenii săi își dezvoltă o...

Citas grāmatas

Vērtējumi un atsauksmes

31 atsauksme

Novērtējiet šo e-grāmatu

Izsakiet savu viedokli!

Informācija lasīšanai

Viedtālruņi un planšetdatori
Instalējiet lietotni Google Play grāmatas Android ierīcēm un iPad planšetdatoriem/iPhone tālruņiem. Lietotne tiks automātiski sinhronizēta ar jūsu kontu un ļaus lasīt saturu tiešsaistē vai bezsaistē neatkarīgi no jūsu atrašanās vietas.
Klēpjdatori un galddatori
Varat klausīties pakalpojumā Google Play iegādātās audiogrāmatas, izmantojot datora tīmekļa pārlūkprogrammu.
E-lasītāji un citas ierīces
Lai lasītu grāmatas tādās elektroniskās tintes ierīcēs kā Kobo e-lasītāji, nepieciešams lejupielādēt failu un pārsūtīt to uz savu ierīci. Izpildiet palīdzības centrā sniegtos detalizētos norādījumus, lai pārsūtītu failus uz atbalstītiem e-lasītājiem.