Donna Alba - Editura Publisol

· Seria Feminin - Editura Publisol 7. knjiga · Editura Publisol
E-knjiga
496
Broj stranica

O ovoj e-knjizi

Despre ultimul roman publicat în timpul vieții de Gib Mihăescu s-a scris suficient, criticii și istoricii literari realizând, pe lângă

judecăți de valoare (după Rusoaica, Donna Alba este considerat al doilea roman gibmihăescian care rezistă), acțiuni de definire și

catalogare, de fiecare dată însă în centrul atenției comentatorilor a fost personajul narator, Mihai Aspru – tânăr „plebeu“, cu un acut

sentiment al nevoii de izbândă socială („Iar eu am multe de întreprins. Mai întâi să-mi refac situația mea… civilă“), care, la

terminarea liceului, o întâlnește pe „stăpâna visurilor“ sale și, după un deceniu de „asediu amoros“, dar și de parvenire, se pare că-și

vede împlinite cele două năzuințe ale sale: iubirea și căpătuirea. Interpretând romanul din perspectiva acestor dominante – obsesia

erotică și avansarea în plan social –, criticii s-au referit la „îndoitul caracter al romanului, acela de mare poem al dragostei și de

virtuos roman de aventuri“ (Perpessicius), la „tema vădit stendhaliană“ (Pompiliu Constantinescu), la „monoideismul erotic

al lui Mihai Aspru“ (Șerban Cioculescu), la faptul că „Mihai Aspru nu este un obsedat erotic, ci un simplu ambițios“, căci el „nu

cucerește Femeia, ci își apropriază Aristocrația“ (Nicolae Manolescu), iar Donna Alba „nu este /…/ simbolul unei iubiri, ci simbolul

unei ambiții – virile ce e drept, dar al cărei mobil îl constituie, mărturisit sau nu, snobismul“

(I. Negoițescu).

Despre ultimul roman publicat în timpul vieții de Gib Mihăescu s-a scris suficient, criticii și istoricii literari realizând, pe lângă judecăți de valoare (după Rusoaica, Donna Alba este considerat al doilea roman gibmihăescian care rezistă), acțiuni de definire și catalogare, de fiecare dată î...

Otkrijte više

Ocijenite ovu e-knjigu

Recite nam šta mislite.

Informacije o čitanju

Pametni telefoni i tableti
Instalirajte aplikaciju Google Play Knjige za Android i iPad/iPhone uređaje. Aplikacija se automatski sinhronizira s vašim računom i omogućava vam čitanje na mreži ili van nje gdje god da se nalazite.
Laptopi i računari
Audio knjige koje su kupljene na Google Playu možete slušati pomoću web preglednika na vašem računaru.
Elektronički čitači i ostali uređaji
Da čitate na e-ink uređajima kao što su Kobo e-čitači, morat ćete preuzeti fajl i prenijeti ga na uređaj. Pratite detaljne upute Centra za pomoć da prenesete fajlove na podržane e-čitače.