O ovoj e-knjizi
judecăți de valoare (după Rusoaica, Donna Alba este considerat al doilea roman gibmihăescian care rezistă), acțiuni de definire și
catalogare, de fiecare dată însă în centrul atenției comentatorilor a fost personajul narator, Mihai Aspru – tânăr „plebeu“, cu un acut
sentiment al nevoii de izbândă socială („Iar eu am multe de întreprins. Mai întâi să-mi refac situația mea… civilă“), care, la
terminarea liceului, o întâlnește pe „stăpâna visurilor“ sale și, după un deceniu de „asediu amoros“, dar și de parvenire, se pare că-și
vede împlinite cele două năzuințe ale sale: iubirea și căpătuirea. Interpretând romanul din perspectiva acestor dominante – obsesia
erotică și avansarea în plan social –, criticii s-au referit la „îndoitul caracter al romanului, acela de mare poem al dragostei și de
virtuos roman de aventuri“ (Perpessicius), la „tema vădit stendhaliană“ (Pompiliu Constantinescu), la „monoideismul erotic
al lui Mihai Aspru“ (Șerban Cioculescu), la faptul că „Mihai Aspru nu este un obsedat erotic, ci un simplu ambițios“, căci el „nu
cucerește Femeia, ci își apropriază Aristocrația“ (Nicolae Manolescu), iar Donna Alba „nu este /…/ simbolul unei iubiri, ci simbolul
unei ambiții – virile ce e drept, dar al cărei mobil îl constituie, mărturisit sau nu, snobismul“
(I. Negoițescu).
