Să știi că nu ești singurul care-și spune asta. Și nu te înșeli!
Cartea Raiul promis este o invitație de a privi dincolo de ceea ce vezi și trăiești acum, spre o realitate care schimbă totul. Prin adevăruri biblice clare și mărturii reale care emoționează profund, dr. David Jeremiah te încurajează să-ți iei privirea de la greutățile cotidiene și să ți-o îndrepți spre veșnicia care te așteaptă și care poate să-ți dea pace și bucurie de această parte a cerului.
Fiindcă atunci când începi să trăiești cu perspectiva veșniciei, totul se schimbă: grijile își pierd relevanța, durerea nu mai are ultimul cuvânt, iar în locul fricii apare o încredere liniștită.
Pentru că știi că ce e mai bun urmează.
Fără ocolișuri sau răspunsuri vagi, cartea abordează și întrebările pe care mulți evită să le pună, deși ar vrea să știe ce spune Scriptura despre ele.
Dumnezeu nu ne-a lăsat în incertitudine. El ne-a vorbit prin Cuvântul Lui. Iar promisiunea Lui este nespus mai minunată decât ne putem închipui.
Privește dincolo de suferința ta cu speranța revederii, a restaurării și a vieții veșnice cu Cristos!
Dacă ți-ai putea întrezări viitorul în Cristos chiar și preț de o clipă, grijile tale s-ar topi. Stresul ar păli, iar entuziasmul ți-ar spori. Și ai adormi în fiecare seară cu gândul la gloria care te așteaptă.
Ce este această glorie care te așteaptă? Care este acest viitor în Cristos?
Este Raiul. Căminul pe care încă nu l-ai văzut. Moștenirea în care urmează să intri. Împlinirea deplină a legământului tău cu Cristos. Iar venirea acestei glorii e mai aproape decât crezi.
Nu contează cum e ziua ta astăzi; se apropie una nespus mai măreață. Chiar acum, Isus le pregătește urmașilor Săi un loc plin de slavă, așa cum a promis: un cer nou și un pământ nou, un tărâm minunat cu multe lăcașuri, cu oștiri de îngeri și o mulțime de prieteni.
E un loc în care vei umbla pe străzi de aur, îmbrăcat într-un trup nou... unde vei lucra cu scop și plăcere... unde vei privi în ochii plini de dragoste ai Creatorului tău... și te vei închina Aceluia care te-a primit cu bucurie acasă.
Vrei să știi mai mult? Deschide paginile acestei cărți și descoperă această destinație glorioasă, unde toate dorințele, speranțele și năzuințele tale își vor găsi împlinirea supremă.
Aprecieri pentru aceasta carte
Ce carte inspirațională! Dr. David Jeremiah explorează adevăruri biblice despre cer, abordând întrebări legate de viața de apoi, memorie, căsătorie și oferind alinare celor care caută speranță veșnică. Într-o lume plină de frământări, Raiul promis mi-a întărit credința în perspectiva vieții veșnice. O recomand cu toată căldura.
Dacă ai întrebări legate de viața de apoi, te încurajez să citești Raiul promis. David Jeremiah oferă o analiză spirituală profundă asupra multor întrebări sensibile. El abordează teme precum „Vor exista animale în Cer?” sau „Ce se întâmplă cu un credincios dacă își ia viața?” Răspunsurile lui mi-au oferit siguranță și speranță în dragostea lui Dumnezeu pentru noi, ca fii ai Săi.
Raiul promis, scrisă de unul dintre autorii mei creștini preferați, David Jeremiah, își propune să răspundă multor întrebări despre Cer și viața de apoi. El este renumit pentru modul în care oferă informații biblice într-un stil captivant, împletind relatări adevărate, iar această carte nu face excepție. De fapt, nu doar că am învățat multe despre casa mea veșnică, dar această carte plină de speranță m-a făcut să tânjesc și mai mult după ea.
Una dintre cărțile mele preferate despre Rai. Nu este o analiză teologică profundă despre cum va fi în cer, ci mai degrabă o prezentare accesibilă, ușor de citit și de înțeles.
David Jeremiah este pastor al bisericii Shadow Mountain Community din El Cajon, California, fondatorul organizației creștine Turning Point și gazda unor emisiuni radiofonice și televizate prin care promovează o învățătură biblică solidă, relevantă pentru vremurile în schimbare de astăzi.
Pe lângă pasiunea lui pentru teologie și predicarea Cuvântului lui Dumnezeu,
dr. David Jeremiah este un autor prolific. A scris și a publicat numeroase cărți în care abordează subiecte precum semnele vremurilor, profețiile biblice și modul în care creștinii ar trebui să răspundă în fața evenimentelor din lumea contemporană. I s-au decernat mai multe premii pentru scrierile sale, printre care „ECPA Medallion of Excellence” și două premii „Gold Medallion”, iar cărțile lui se înscriu pe listele de bestsellere ale The New York Times, Wall Street Journal, Publisher’s Weekly și USA Today.
Pasiunea pentru a ajunge la cei pierduți și a-i încuraja pe credincioși în credința lor se văd lămurit în strădania lui de a rămâne fidel adevărurilor biblice.
Un familist convins, Dr. Jeremiah și soția sa, Donna, au patru copii mari și doisprezece nepoți.