Acest text face parte din scripturile necunoscute ale filosofului pechinez Confuckyous, pe care le-am descoperit când mă plimbam odată prin arhivele secrete ale Vaticanului. Ajunsesem acolo întâmplător, încercând să-mi recuperez mingea care sărise gardul Papei. Am găsit manuscrisul undeva pe dreapta, între OZN-ul prăbușit la Roswell de laserul lui Tesla și craniul de cristal al unui dragon mumificat de daci, exact sub harta Atlantidei plate de pe un Pământ la fel de plat. Aceste scrieri au fost ținute ascunse mii de ani de către comuniști, de teamă că ne-ar putea schimba complet istoria și ar da peste cap tot ceea ce credem că știm despre Univers. Am luat manuscrisul și l-am tradus cu Google Translate iar rezultatele le public aici. Pe bucăți, pentru că sigur mă urmăresc serviciile secrete ale statului paralel pentru a-mi implanta un cip masonic prin vaccinare, cu care să-mi fure sufletul pentru a-și hrăni stăpânii reptilieni. Așa că țineți-mi pumnii să termin traducerea până nu-mi distruge efectul Mandela pălăria din folie de aluminiu, care mă protejează de HAARP, cronovizor și sarcini nedorite!
Acest text face parte din scripturile necunoscute ale filosofului pechinez Confuckyous, pe care le-am descoperit când mă plimbam odată prin arhivele secrete ale Vaticanului. Ajunsesem acolo întâmplător, încercând să-mi recuperez mingea care sărise gardul Papei. Am găsit manuscrisul undeva pe drea...