PĂCATUL NECESAR

Poate pentru că inima lui era deja moartă, îngropată alături de femeia pe care o iubea.

Îi purtam numele și locuiam în casa lui. În fața lumii eram soția perfectă, în spatele ușilor închise, doar un trofeu fără valoare. 

Uneori îmi dădea voie și în patul lui, dar niciodată prea mult. Eram un corp pe care putea să-l atingă, nu să-l și iubească. Eu eram vie, alături de el, capabilă să mă sacrific doar pentru un zâmbet de-al lui. El? El era complet orbit de amintirea unei femei care nici măcar nu mai respira.

Aș fi încercat să concurez cu ea, dacă ar fi fost măcar în viață...