Asteptari

· Humanitas Fiction
Libër elektronik
326
Faqe

Rreth këtij libri elektronik

Traducere și note de Mihaela Dumitrescu

 

Așteptări, roman publicat în 19 țări și în curs de ecranizare, abordează o tematică foarte actuală legată de prietenia dintre tinere, condiția femeii moderne, anxietățile și frustrările ei față de maternitate, de întemeierea și păstrarea unei familii, de carieră, de așteptările proprii, mai mult sau mai puțin realiste, și de cele ale societății.

 

Hannah, Cate și Lissa sunt tinere, de nedespărțit, iar viața li se întinde la picioare tumultoasă, cu posibilități nelimitate, inepuizabilă. Locuiesc împreună într-o casă victoriană din inima Londrei, petrec, învață, se bucură de mediul efervescent al vieții artistice din metropolă. Zece ani mai târziu, în plină maturitate, descoperă că nici una dintre ele nu a ajuns acolo unde visase. Nici una dintre ele nu este cu adevărat femeia care credea că va deveni. Cariere departe de a le mulțumi, mariaje în derivă, crize ale maternității le fac pe cele trei prietene să fie invidioase pe împlinirea pe care au impresia că o citesc în viața celorlalte. O invidie discretă, însă nu mai puțin malițioasă, care va schimba cu totul chipul prieteniei dintre ele.

Traducere și note de Mihaela Dumitrescu Așteptări, roman publicat în 19 țări și în curs de ecranizare, abordează o tematică foarte actuală legată de prietenia dintre tinere, condiția femeii moderne, anxietățile și frustrările ei față de maternitate, de întemeierea și păstrarea unei familii, de ...

Zbulo më shumë

Vlerëso këtë libër elektronik

Na trego se çfarë mendon.

Informacione për leximin

Telefona inteligjentë dhe tabletë
Instalo aplikacionin "Librat e Google Play" për Android dhe iPad/iPhone. Ai sinkronizohet automatikisht me llogarinë tënde dhe të lejon të lexosh online dhe offline kudo që të ndodhesh.
Laptopë dhe kompjuterë
Mund të dëgjosh librat me audio të blerë në Google Play duke përdorur shfletuesin e uebit të kompjuterit.
Lexuesit elektronikë dhe pajisjet e tjera
Për të lexuar në pajisjet me bojë elektronike si p.sh. lexuesit e librave elektronikë Kobo, do të të duhet të shkarkosh një skedar dhe ta transferosh atë te pajisja jote. Ndiq udhëzimet e detajuara në Qendrën e ndihmës për të transferuar skedarët te lexuesit e mbështetur të librave elektronikë.