Probabil că unii cititori vor fi foarte dezamăgiți încă de la titlul cărții, considerând că tema este destul de neatractivă și neziditoare. Dacă așa stau lucrurile, astfel de cititori de compătimit, dar autorul speră totuși că Dumnezeu va binecuvânta oricât din conținutul cărții ajunge înaintea ochilor lor. Proverbial, medicamentele sunt neplăcute, dar există momente când noi toți le considerăm necesare și benefice.
Alți cititori vor fi mulțumitori că, prin harul lui Dumnezeu, autorul a căutat mai mult să Îl proslăvească pe Dumnezeu decât să fie plăcut firii pământești. Și putem fi siguri că ceea ce Îl proslăvește cel mai mult pe Dumnezeu este să proclamăm tot sfatul Lui, insistând pe a-l pune pe om în locul potrivit înaintea Lui, și pe sublinierea acelor părți și aspecte ale adevărului de care generația noastră are cea mai mare nevoie. Doctrina depravării omului este de o importanță imensă din punct de vedere teologic și practic.
Arthur W. Pink (1886-1952) a fost păstor, predicator itinerant al Bibliei și autor de cărți creștine; s-a născut la Nottingham, Anglia