Moașa de la Auschwitz

· Corint Books
Ebook
325
Pages

About this ebook

Ana Kaminski este împinsă pe porțile de fier de la Auschwitz alături de tânăra și înspăimântata ei prietenă, Ester Pasternak. Când ajung în față, Ana face un pas înainte și spune că este moașă, iar Ester este asistenta ei. Pe dată, femeile sunt tatuate pe brațe, apoi trimise la clădirea maternității. În timp ce ține în brațe un nou-născut nevinovat, Ana își dă seama că soarta multor suflete este în mâinile ei și jură că va face tot ce-i stă în putință pentru a-i salva pe micuți.

Când doi gardieni, purtând înfricoșătoarele lor uniforme SS, mărșăluiesc și smulg un copil cu păr blond din brațele mamei sale, Ana simte că este prea mult. În timp ce încearcă să o aline pe femeia îndurerată, își dă seama că în mijlocul acelei suferințe cumplite există totuși un licăr de speranță. Gardienii îi iau pe cei mai sănătoși bebeluși și îi plasează în familii germane, așa că vor supraviețui. În plus, se zvonește că războiul e pe sfârșite. Așadar, Ana și Ester încep să-i tatueze în secret pe micuți cu numerele mamelor lor, rugându-se ca într-o zi familiile să se poată reîntregi.

Apoi, într-o dimineață devreme, Ana observă o mică umflătură pe sub hainele subțiri și vărgate ale lui Ester…

„Autoarea te atrage în poveste, iar tu, cititorul, ajungi să simți că nu mai ai aer și te lupți cu disperare să respiri. Totuși, nu lași cartea din mână și vrei să o termini de citit. Cu siguranță, o lectură fascinantă, care mă va obseda mult timp de-acum încolo.” Rachel Bustin

„Sfâșietoare, tulburătoare, obsedantă, dar și plină de speranță, Moașa de la Auschwitz vorbește despre dragoste, putere și curaj.” Emma’s Biblio Treasures

„Romanul Moașa de la Auschwitz îți va frânge inima, dar sufletul îți va fi cuprins de admirație și dragoste când îți vei da seama că iubirea se răspândește chiar și în cel mai adânc hău. O poveste puternică, plasată într-o vreme a răului absolut.” Christian Bookaholic

ISBN ebook: 9786060884439

Ana Kaminski este împinsă pe porțile de fier de la Auschwitz alături de tânăra și înspăimântata ei prietenă, Ester Pasternak. Când ajung în față, Ana face un pas înainte și spune că este moașă, iar Ester este asistenta ei. Pe dată, femeile sunt tatuate pe brațe, apoi trimise la clădirea maternită...

Discover more

About the author

ANNA STUART și-a dorit să devină scriitoare încă de când a putut să țină bine stiloul în mână și să inventeze romane pentru școală la vârsta de nouă ani. La început, a făcut greșeala de a crede că ar trebui să aibă o „meserie adecvată”, așa că s-a dedicat unei slujbe în consultanță, o carieră care i-a oferit niște experiențe minunate, a ajutat-o să își facă prieteni grozavi și i-a adus chiar și un soț fantastic, dar nu i-a oferit prea mult spațiu creativ. Așa că, atunci când a făcut o pauză pentru a deveni mamă, a profitat în sfârșit de șansa de a începe o „meserie neadecvată”, adică de a scrie, și nu s-a mai uitat niciodată înapoi.

Află mai multe informații despre autoare pe annastuartbooks.com

ANNA STUART și-a dorit să devină scriitoare încă de când a putut să țină bine stiloul în mână și să inventeze romane pentru școală la vârsta de nouă ani. La început, a făcut greșeala de a crede că ar trebui să aibă o „meserie adecvată”, așa că s-a dedicat unei slujbe în consultanță, o carieră car...

Rate this ebook

Tell us what you think.

Reading information

Smartphones and tablets
Install the Google Play Books app for Android and iPad/iPhone. It syncs automatically with your account and allows you to read online or offline wherever you are.
Laptops and computers
You can listen to audiobooks purchased on Google Play using your computer's web browser.
eReaders and other devices
To read on e-ink devices like Kobo eReaders, you'll need to download a file and transfer it to your device. Follow the detailed Help Center instructions to transfer the files to supported eReaders.