Codul lui Avraam®

·
3 reviews
Ebook
119
Pages

About this ebook

Epilog




   Am ajuns la capătul unei călătorii care nu a fost despre literă, ci despre Duh. “Codul lui Avraam” nu este o simplă carte de apologetică, ci o hartă a supraviețuirii spirituale într-un veac al confuziei absolute.

Am pornit de la tăcerea rugului aprins, și am ajuns la mirosul de mir al Liturghiei. Am văzut cum, rând pe rând, “zidurile” închisorii existenței s-au prăbușit, sub forța Adevărului Divin. Am înțeles că marea tragedie a creștinismului modern nu este ateismul, ci fragmentarea - acea lumină care orbește fără să călăuzească, acea “evanghelie” care promite cerul, dar refuză Altarul. 

Această carte a fost scrisă pentru fecioarele neînțelepte care încă mai au timp să primească untdelemnul cel bun. Dacă ai parcurs aceste pagini, acum nu mai poți spune: “nu am știut”. Ai văzut cum proorocia lui Iisus despre femeia cu mirul s-a păstrat vie, ca o pecete ascunsă, în taina miruirii ortodoxe. Ai înțeles că Biserica nu este o organizație, ci o Rânduială veșnică în care totul are sens, de la orientarea spre răsărit până la unirea Sângelui cu Trupul în Sfântul Potir.

Suntem la ora 23:59, a acestui veac. Lumea încă “protestează”, dar Adevărul nu mai poate fi negat.

Mirele și-a arătat Mireasa printr-o epifanie care vine printr-o proorocie ce a traversat veacurile. Ea poartă pe frunte semnul mirului și în inimă binecuvântarea lui Avraam.


Întrebarea de final nu mai este “Care este Biserica?” ci “Unde ești tu?” în Biserică sau în afara ei?


Codul a fost spart. Ușa este deschisă, dar nu pentru mult timp, căci Nunta e pe cale să înceapă. Ca un cavaler de onoare, vin înaintea Mirelui să mă asigur că nuntașii ajung la nuntă cu candelele pline.

Amin. 



Codul lui Avraam® este o marcă înregistrată europeană.

Epilog Am ajuns la capătul unei călătorii care nu a fost despre literă, ci despre Duh. “Codul lui Avraam” nu este o simplă carte de apologetică, ci o hartă a supraviețuirii spirituale într-un veac al confuziei absolute. Am pornit de la tăcerea rugului aprins, și am ajuns la mirosul de mir a...

Discover more

Ratings and reviews

3 reviews
Tudor
September 19, 2026
Orthodoxy wins
Did you find this helpful?

Rate this ebook

Tell us what you think.

Reading information

Smartphones and tablets
Install the Google Play Books app for Android and iPad/iPhone. It syncs automatically with your account and allows you to read online or offline wherever you are.
Laptops and computers
You can listen to audiobooks purchased on Google Play using your computer's web browser.
eReaders and other devices
To read on e-ink devices like Kobo eReaders, you'll need to download a file and transfer it to your device. Follow the detailed Help Center instructions to transfer the files to supported eReaders.