Scutul Cel Mai Îndepărtat

Lucius Ateporix Vettius crește lângă Mediolanum între zeii tatălui său roman și cei ai mamei sale galeze și nu aparține niciunora. Singurul drum spre cetățenie trece prin armată. La șaptesprezece ani apucă pe el, iar numele îi este trecut în registrul de recrutare de un centurion dispus să încalce regulile pentru el.

În anul 53 î.Hr., Crassus duce șapte legiuni în Parția și le pierde la Carrhae. Lucius supraviețuiește și este mânat spre răsărit împreună cu ceilalți prizonieri, ca să păzească marginea îndepărtată a imperiului part. Păstrează scutul centurionului său. În următorii patruzeci de ani scutul merge cu el dincolo de Oxus, în solda regelui xiongnu Zhizhi, și printr-un asediu al unei armate Han al cărei comandant preferă să-i cerceteze pe acești soldați ciudați, care luptă în spatele unui zid de scuturi, decât să-i ucidă.

Ce a mai rămas din cohortă ajunge la granița imperiului Han. Acolo Lucius se însoară cu fiica unui magistrat, crește un fiu, păstrează numele morților într-o cronică latină și atârnă vechiul scut deasupra porții orașului pe care l-au construit. Roma nu află niciodată nimic din toate acestea.

Romanul pornește de la ipoteza Legiunii Pierdute, formulată pentru prima dată de sinologul Homer Dubs: supraviețuitorii de la Carrhae ar fi întemeiat prefectura de graniță Liqian, în vestul Chinei.