Așadar, care sunt implicațiile practice ale calvinismului?
Albert N. Martin, unul dintre păstorii cu o reputație și mărturie deosebită, răspunde la această întrebare plecând de la premisa biblică a faptului că adevăratul calvinism implică o întâlnire cu măreția lui Dumnezeu, întâlnire care zdrobește eul omului și Îl înalță pe Dumnezeul suveran atât de mult, încât nu rămâne niciun domeniu al experienței creștine care să nu fie schimbat din temelii.
Autorul afirmă că „învățătura aceasta, care spune că Dumnezeu este Cel ce îi mântuiește pe păcătoși, va produce în inima unui creștin adevărat o umblare sănătoasă, biblică, după evlavie, o veghere sfântă, o practică serioasă a rugăciunii și, în final, o dependență de Dumnezeu, în credința că El va împlini tot ceea ce are în plan pentru viața lui”.
De aceea, conchide Albert Martin, „Nu poți pretinde că ești un calvinist doar pentru că senzația ta de mâncărime spirituală ce tânjește după consistență logică a fost potolită de sistemul teologic calvinist. Întrebarea este: L-ai văzut pe Dumnezeu?”
Lucrarea de față constituie o lectură obligatorie pentru orice persoană implicată în dezbaterea despre calvinism versus arminianism.
Albert Martin a slujit peste 40 de ani ca păstor al Trinity Baptist Church în Montville, New Jersey, și a predat teologie pastorală vreme de 20 de ani la Trinity Ministerial Academy. Apreciată de teologi și păstori de seamă, slujba lui de predicator a făcut subiectul unei cărți, intitulată My Heart for Thy Cause.