Despărţirea

„Totuși, atunci când nu mai simți nici speranță, când simți că nimic nu te mai poate consola înseamnă că ai ajuns aproape de fundul prăpastiei, nu poți cădea mai jos. Dar poți rămâne acolo pentru mult timp, dacă nu ești atent. În plus, să nu zici niciodată că mai rău nu se poate. Poți avea întotdeauna o surpriză.”

Nu e facil să accepți că relația ta s-a încheiat, în schimb, e tardiv pentru reproșuri, pentru un timp risipit în găsirea vinovatului din moment ce conștientizezi că o relație se omogenizează în doi. 

Nu există un singur vinovat, ci ambii ați devenit victime colaterale ale dragostei, la fel cum nici ceea ce ați reprezentat împreună, nu e eronat, ci ați fost unul pentru celălalt o lecție despre alegeri și înțelegerea nevoilor pe care le are partenerul tău. 

Iar un lucru e cert, ceea ce nu dăinuie, nu e clădit pe cele trei principii ale iubirii: încredere, sinceritate și comunicare. 

Romanul „Despărțirea” nu doar că reprezintă o etapă de evoluție în propria metamorfozare a ființei, o rupere de la monotonia pe care o „strigai” cândva iubire și pe care acum o conștientizezi ca fiind o lecție de viață, însă pentru toată lumea, presupune o îmbinare a două verbe „a părăsi” și „a suferi”, iar Adrian Niculescu vă prezintă concepția unei rațiuni de ansamblu în care acceptarea durerii e un pas spre vinderea sufletească.