Lumea de dincolo

· Storyside · Narrated by Mihaela Grigore
Audiobook
7 hr 3 min
Unabridged
Eligible
Want a free 4 min sample? Listen anytime, even offline. 
Add

About this audiobook

Al cincilea volum din seria Vlad Lupu Deznodământul dramatic al anchetei lui Vlad Lupu, arheologul enigmatic care se încăpățânează să dezgroape – uneori la propriu – scheletele unui trecut cumplit, e povestit pe cele două voci pe care nu le-am auzit până acum: Corina, femeia misterioasă care îi intervievează pe foștii membri ai grupului de umor absurd Parazitul prietenos, și Pedro Alvarez, zis Groucho Valvarez, argentinianul refugiat în România. Vlad Lupu trăiește. Încă. E conștient că-l așteaptă confruntarea finală cu dușmanul de moarte al grupului, cel care în tinerețe i-a făcut să treacă prin ororile sistemului de reeducare, pe el în mod special, și a condus la destrămarea grupului. În timp ce Vlad aranjează piesele pentru încleștarea de pe urmă, Corina face o descoperire care va zgudui întreaga istorie a Parazitului. Un roman care te ține cu sufletul la gură, din care nu lipsesc dedublarea, răsturnările de situație, trăirile intense și, nu în ultimul rând, umorul, scris de unul dintre cei mai rafinați autori români de mystery & thriller.
Al cincilea volum din seria Vlad Lupu Deznodământul dramatic al anchetei lui Vlad Lupu, arheologul enigmatic care se încăpățânează să dezgroape – uneori la propriu – scheletele unui trecut cumplit, e povestit pe cele două voci pe care nu le-am auzit până acum: Corina, femeia misterioasă care îi i...

Discover more

Rate this audiobook

Tell us what you think.

Listening information

Smartphones and tablets
Install the Google Play Books app for Android and iPad/iPhone. It syncs automatically with your account and allows you to read online or offline wherever you are.
Laptops and computers
You can read books purchased on Google Play using your computer's web browser.